Veşti bune!

Este plăcut să primeşti veşti bune. Dar, din păcate, asta nu se întâmplă atât de des pe cât mi-ar plăcea.

Săptămâna aceasta am primit confirmarea pentru publicarea unei a doua poezii în Statele Unite ale Americii.

E plăcut sentimentul de apreciere, de recunoaştere. Mă bucur de el din plin, pentru că vine pe plan internaţional, în lipsa unei aprecieri în România. Şi asta m-a făcut să-mi pun câteva întrebări legate de calitatea poeziei mele. 

Este greu să scrii o poezie bună în limba maternă ceea ce presupune că poezia scrisă într-o altă limbă va fi scrisă ceva mai greu decât de obicei, că va avea o calitate inferioară poeziei pe care o scriem în propria limbă. Oricât de bine am cunoşte o limbă străină, întotdeauna e greu să depăşeşti complet barierele lingvistice, să cunoşti elementele specifice ale literaturii unei alte regiuni, mai ales în ceea ce priveşte poezia.

Şi mă întreb atunci: să fiu eu oare o excepţie? Să scriu poezii bune în engleză şi poezii proaste, slabe calitativ în română? Ar fi şi asta ceva...Nu mă omor după recunoaşterea pe care aş putea să o obţin în România. E clar că dacă aş putea alege între aprecierea din ţară şi cea din afară, as alege-o pe cea care am atins-o deja.

În ultimul an de zile, ocazional, am participat la concursuri de poezie în România (vreo 4-5), sperând la un feedback pozitiv. Nu s-a întâmplat. Am reuşit să observ totuşi un tipar în desfăşurarea acestor evenimente. Un tipar pe care n-o să-l critic eu. Am analizat poeziile celor care erau publicaţi în antologii, celor care sunt implicaţi în proiecte şi sunt în "sufletul" evenimentelor de genul ăsta. Şi mi-am dat seama că nici nu îmi mai doresc să scriu pentru publicare în România. Aşa că am expediat o poezie la o revistă mare şi destul de selectivă din SUA. Răspunsul a venit repede şi a fost unul pozitiv. M-am bucurat şi nu am putut să nu mă întreb cum de am reuşit acolo, când aici după atâtea încercări nu am reuşit. Ori sunt excepţia, ori americanii ăştia publică orice şi sunt complet lipsiţi de aşteptări (a se citi ironic). Nu cred că este vorba de nicuna din cele două situaţii. Dar nu voi critica.

Mă bucură faptul că poezia mea ajunge să fie aleasă de editori americani şi citită într-o altă ţară. Această a doua publicare (de menţionat 2 reuşite din 2 încercări) este pentru mine o confirmare. O confirmare că persoane cu experienţă şi fără interese au găsit poezia MEA ca fiind interesantă pentru cineva. 

Cred că mă voi mulţumi cu America dacă în România nu se poate!