Thursday, September 29, 2011

Fotografii ale iubirii

Paşi nesiguri, hol întunecat,
Privire în ceaţă, gând negat,
Iubire pierdută, iubire rătăcită,
Raţiune în dubii, nesigură.

Lacrimă, tristeţe, furie…
Optimism – penurie.
Cerere, dorinţă, rugăciune,
Speranţă umbrită de amărăciune.

Ţipăt şi ecou, disperare,
Privirea celorlalţi – nepăsare.
Somn fără odihnă,
Suflet fără vină.

Zâmbet dulce. Sărut?
Îmbrăţişare? Mângâiere?
Clipă, secundă, minut:
Iubire cuprinsă de durere.

Suflet în amăgire,
Frământare fără răspuns,
Dorinţă nerostită de mai bine,
Gând ascuns, de nepătruns.

Of, dulce sărutare…
Sentiment cald de bine…
Privire, tentaţie. Încercare?
Ce ne reţine?

Wednesday, September 28, 2011

Îmi place Mircea Eliade

Fantasticul, misticul, misterul şi surpriza sunt elementele pe care la caut atunci când citesc. Ador firul narativ al cărţilor cu un timp imprecis sau îndepărtat; o lume într-o perioadă necunoscută, într-o vreme de nerecunoscut, reguli diferite de cele pe care le cunoaştem.
Mircea Eliade este unul din autorii mei preferaţi. Cu toate că l-am descoperit destul de târziu, în liceu am citit cu plăcere şi fascinaţie "Domnişoara Christina", "Nopţi la Serampore", "Nuntă în cer", "Maitreyi" şi "Romanul adolescentului miop".Aceste opere captivante mă fac să păşesc imaginar pe tărâmuri necunoscute şi fascinante, îmi oferă senzaţia copilăriei eterne şi mă fac să zâmbesc.

Mă întreb care ar fi fost impactul lui Eliade daca ar fi fost contemporan şi american... Cred că aşa ar fi fost cu adevărat apreciat la nivel universal. Doar un gând...

Cred că oricare din scrierile lui Eliade ar face filme grozave. Iar acele filme ar atrage,poate, mai mult tineretul spre descoperirea literaturii de calitate. Dar asta e doar părerea mea.

Thursday, September 22, 2011

Viaţa se scurge

Se scurg uşor secundele,
Cu toate că sunt grele;
Se scurg spre undeva, nu orişiunde,
Păşind mai repede ca umbrele,
Dar mai încet ca visele ce-apar
În suflet nestatornic şi hoinar.

Se scurg secundele,
Trecând adesea pe la uşa mea,
Prea-ncet, prea repede,
În ritmu-n care trece viaţa mea.

De le-aş pofti să se întoarcă,
Bine-nţeles, vor refuza.
A timpului constantă arcă
Nu-şi va schimba direcţia.

Se duc şi nu se mai întorc,
Oricât de mult aş vrea,
Oricât de mult le - aş plânge,
Căci timpul este viaţă
Şi viaţa nu se-adună,
Viaţa doar se scurge.

Wednesday, September 21, 2011

Doar priviri

Mă priveşti şi nu spui nimic,
Dar înţeleg totul.

Privirile tale devin cuvinte
Care îmbrăţişează timide neantul.

Ceea ce nu spui,
Eu înţeleg.

Din priviri aud şoapte
Care mă fac să mă pierd.

Nu-ţi mai aud vocea,
Căci îmi şopteşte privirea.

Apoi privirea ta mă strigă
Declarându-şi iubirea.

Thursday, September 15, 2011

Resemnare

Mă las acaparată de nepăsare
Şi nu mai caut portiţe de scăpare
Nici în lacrimi,
Nici în oameni.

Ascund în mine
Urme de pulberi fine
Rămase după înfruntări
Între multe stări.

Macină-n interior
Tristeţe şi mânie. Mă-nfior
De durere, furie!
Ma las în final devorată.

Amalgam de stări...
Ignor vis şi relitate!
Aştept o singură stare:
Sentimentul de resemnare.

Wednesday, September 14, 2011

Îmi place poezia lui George Coşbuc

Citesc adesea poezia lui George Coşbuc. Are o muzicalitate deosebită şi întotdeauna mă "prinde". Versuri pentru copii, versuri istorice, folclorice sau versuri ce stau sub semnul sentimentelor mă ajută adesea când am nevoie de frumos. Am admirat întotdeauna stilul acestui mare şi activ poet al României. 
Sunt puţini poeţi care pot reda atât de complex stări şi sentimente. Dar versurile lui George Coşbuc se nasc dintr-o plăcută îmbinare a visului şi a realului, într-un mediu adesea idilic.

Thursday, September 8, 2011

Pending Between Future and Past

Pending Between Future and Past


I'm pending between future and past,
Unable to live the present.
I'm aware of myself again, at last,
But I still feel like I'd be absent.


I'm pending between you and me,
Though I feel I have no reason to.
I'm simply unable to decide.
Don't ask me why, I don't have a clue.


I'm pending between day and night,
Not knowing what's better to choose.
I want to end this fight
Because I'm aware I'll lose.


I'm confusing the dark and the light
As I've slowly gone blind.
It doesn't matter anyway what's bright
As I only wish access at my mind.


Poezie publicată în S.U.A., în aprilie 2011
Între timp, versurile au fost puţin ajustate pentru a deveni melodie, deşi proiectul respectiv a picat.

Wednesday, September 7, 2011

Imi place poezia lui Bacovia

Mulţi nu apreciază frumuseţea unei poezii triste. De multe ori ne căutăm un refugiu în poezie şi alegem ca versurile citite să fie vesele, să fie pline de iubire şi să ignore cât mai mult realitatea.
Îmi plac poeziile lui Bacovia pentru realitatea amară şi descrierea sublimă.

Ca tablouri şi fotografii
realiste şi aproape vii,
îţi dau sentimentul că aparţii,
că eşti parte din templul 
în care tristeţea 
face parte din lumea ta.

Thursday, September 1, 2011

Fum

Mă zbat în valurile înşelătoare ale iubirii
Şi-ncerc să supravieţuiesc înecului,
Mă-npotrivesc mie, mă-mpotrivesc firii,
Luptând cu teama împotriva eşecului.

Dar nu mai putem fi împreună de acum
Căci eu mi-am luat alt camarad.
De azi mă-nsoţeşte durerea pe drum
Şi mergem împreună pe cioburi de smarald.

În valurile puternice şi reci găsesc
Doar o trezire dureroasă la cruda realitate.
Simt cum cu sufletul mă prăbuşesc
În hăul singurătăţii ce mă devorează cu brutalitate.

Sunt fără vestă de salvare, nu eram pregatită
Şi m-am lovit de multe stânci pe drum.
Mă-ndrept acum, aşa cum sunt, dezamagită
Spre visele şi speranţele-mi transformate-n fum.