Poezia contemporana vs. Poezia clasica

Imi place poezia. Sa scriu, sa citesc. Ma ajuta, imi face bine.

Dar de cand am inceput sa citesc poezie contemporana ma intreb cine s-a gasit sa schimbe sensul cuvantului "poezie". Pentru ca nu mai vad in poezia "moderna" nimic din sensul cuvantului poezie. 

Dictionarul explicativ scolar imi zice: Poezie - arta de a exprima idei si sentimente prin versuri, intr-un limbaj figurat si metaforic, cu ritm, rima. O definitie de pe net zice ca: "Poezia este creatia literara care exprima ori sugereaza o idee, o emotie, un sentiment, o stare sufleteasca, apeland la imagini artistice, la cuvinte cu sens figurat, avand - din punct de vedere formal - armonie si ritm." - http://literaturaromana.g0.ro/article/poezia-40-1.html .

Cred ca poezia mederna s-a modernizat intr-atat incat sa renunte la toate elementele alea inutile ca ritm, rima, masura, si sa devina proza cu caracter filosofic scrisa sub forma unei poezii. 

Hai, nu am cerut opinia nimanui, nu mi-au fost criticate poeziile de nimeni pana acum, dar cred ca inca mai seamana a poezii. Am pastrat elementele traditionale, nu toate in fiecare poezie, dar incerc sa fac versurile mele ca o poezie, nu ca pe o cugetare scrisa in forma poetica. Altfel, ne-am trezi ca tot ceea ce spunem e o poezie, iar tot ce am scris eu aici, daca ii schimb asezarea in pagina, devine un lung poem pe tema schimbarii in poezie cu implicatii asupra sufletului. 

Sunt de acord. Versul alb e vers alb. Dar  versul alb are ceva... deosebit...are ceva in comun cu "arta de a exprima idei si sentimente prin versuri, intr-un limbaj figurat si metaforic", chiar daca nu are rima.

Ne place sa ne numim artisti, creatori, poeti. Dar unde e activitatea artistica daca nu lucrezi sa captezi acea imagine pe care vrei sa o arati tuturor in forma in care ar trebui sa fie? Ce farmec mai are creatia daca e atat de usoara incat orice conversatie la telefon devine poezie? Unde mai e straduinta de a exprima ceea ce simti ingradit, limitat de elementele de versificatie si unde e multumirea cand ai reusit? 

Ne-am cam luat-o in cap cu "romanul s-a nascut poet". Nu e asa usor sa scrii. Sau poate e, daca te intereseaza cantitatea versurilor si nu calitatea, mesajul pe care acestea il transmit sau ar trebui sa-l transmita.

In plus, prezentul, prin atata dezvoltare, si atata informatie ar trebui sa ofere noi viziuni si idei. Avem despre ce scrie, putem fi originali, dar nu ne mai tenteaza creatia, nu ne mai provoaca.

Raman fidela elementelor de versificatie. Poate sunt si putin demodata, dar imi pastrez inclinatia spre simbolism. Nu tot ce e nou si modern este neaparat si bun. Sau, in cazul asta, de calitate.

Iubire vanata

Am alegat spre tine,

dar nu am găsit ce căutam.

Am încercat apoi să plec,

dar mă-nvăţasem să te am.

Şi te-am avut al meu

Şi te-am pierdut apoi,

De multe ori tu, propriu-mi semizeu,

m-ai mai iubit şi m-ai urât

în zilele de vară,

în zilele de toamnă,

şi-n nopţile de iarnă,

în zilele cu gingaşi ghiocei,

în zile cu zăpadă,

cu soare sau cu nori şi ploi.

Într-un moment, fiind lucidă,

am încetat cu lupta mea

şi-am vrut să fug de tine,

dar mă ţineau pe loc

lanţurile şi funiile

cu care ne legasem eu pe noi.

Şi-am devenit din vânător, vânat.

Iar tu, ca aprig vânător

Ce în final a triumfat

m-ai prins tu în capcană

şi din imaginea de amazoană

a mai rămas… ce mi-ai lăsat.

Poezie. Poet. (România)

Acum, când am prins iarăşi imaginaţia de picior si nu voiam să-i mai dau drumul, m-a apucat să caut pe net cuvântul "poezie". Si mă uitam câte persoane scriu poezii, câţi poeţi mai sunt care, la fel ca mine, îşi varsă în versuri sufletul, imaginaţia şi libertatea.  Şi am deschis o pagină la întâmplare să văd şi eu cum se mai numesc poeţii ăştia, cine mai scrie în ziua de azi şi cum mai sună poeziile contemporane.

Toate bune şi frumoase, dar când deschid şi eu secţiunea "members" văd ceva: marea majoritate a poeţilor de pe site-ul respectiv - bărbaţi. Nimic nou nici până aici. Ştim cu toţii că marii artişti au fost predominant bărbaţi. Mi-ar plăcea, totuşi, să cred că nici doamnele nu stau rău la capitolul "imaginaţie". Mai ales că acum femeile deţin şi ele libertatea de exprimare. Şi în plus, parcă doamnele erau mai sensibile. De ce am citit cele mai frumoase poezii la domni?

Nu îmi place să o spun, dar întrucât o gândesc: încă suntem în urmă la cam multe capitole....

Aş vrea să văd că se mobilizează şi sexul feminin să primăm în ceea ce priveşte literatura.

Acum citesc Flaubert şi Thomas Hardy. Clasicii au fost domni. Unde sunt doamnele? Ultima carte cunoscută scrisă de o autoare a fost "Twilight" acum vreo doi ani. De atunci am citit numai opere de autor.

Nu e o competiţie, dar ar fi frumos sa câştigăm. ;)

Eu scriu de drag, de placere, pentru linişte, pentru că versurile şi rimele nu-mi dau pace, pentru că sunt "ameninţată" şi "fugărită" de versuri, iar singurul fel de a scăpa şi de a-mi găsi liniştea este să le pun pe foaie, sau  mă pun ele pe mine jos. E ca o luptă. Oare femeile nu au nimic de exprimat, nu au nimic de transmis?

Eu cred că au. Şi sper să văd mai multe creaţii semnate de autoare , nu doar de autori.

Gânduri şi cuvinte

E timpul să rupem tăcerea,

            Să ne deschidem sufletele, să spunem ce simţim.

Vreau să mă dezbrac de cuvinte,

            Să le amestec, să le combin,

            Să le strig, fără teamă, pe stradă,

            Pe ziduri să le imprim,

            Sau să le pun pe hârtie.

Vreau pe piele să-ţi pot scrie

                        Mii şi mii de rânduri;

Vreau să te îmbrac în ale mele gânduri:

            În tot ce vreau să spun, dar nu pot,

            În tot ce pot să spun, dar nu vreau.

                                    Tu vrei să-mi spui ceva?



Poezie publicata in Oglinda Literara, nr. 119

Ani, azi, acum

Cred că fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei, momente bune şi momente rele. 

Şi mai cred că ar trebui să ne bucurăm de viaţă, doar că uităm prea repede ce înseamnă să trăim cu adevărat. Trecem prin fiecare etapă a vieţii cu gândul la o altă etapă. În copilărie ne dorim să fim adolescenţi sau adulţi. În adolescenţă vrem doar să scăpăm de toate frământările noi, ca adulţi nu ştim cum să fugim de griji, îndatoriri şi obligaţii, la bătrâneţe am vrea să fim copii şi să o luăm de la capăt.  
E în firea umană să vrem ceea ce nu putem avea, atunci când ne dorim.

Observ că nu mai ştim să preţuim lucrurile mărunte care dau savoare vieţii, ne pierdem timpul cu capul în nori, tânjind după diverse, fără a face eforturi să obţinem ceea ce ne pofteşte sufletul.

Mai rău e că renunţăm înainte de a încerca. Ne dăm bătuţi, abandonăm idei chiar fără a încerca să le transformăm în fapte şi realitate.

În ziua de azi există o tendinţă clară şi din ce în ce mai pronunţată spre depresie, autocompătimire, pesimism şi negativism. Iar această tendinţă apare la o vârstă destul de fragedă, din copilărie chiar. Părinţii, prea ocupaţi să fie părinţi, inconştienţi, nepregătiţi, îşi lasă copiii in voia soartei, le oferă prea multă libertate, preocupându-se prea puţin de nevoile, cerinţele, educaţia celor pe care ar trebui să-i pună pe primul plan. Ca în toate domeniile există tendinţa asta spre extreme: ori răsfăţ în excesori cicăleală în exces. Dar clar, exces. 

Se uită în permanenţă că ideea este moderaţia. Nu doar în creşterea unui copil, ci în general. Moderaţie. Excesele nu fac bine. 

România de astăzi nu e una frumoasă. Şi nu mă refer la medicină, finanţe, sistem educaţional, turism sau agricultură. Mă refer la educaţia în familie şi la precuparea pentru cei care ne stau alături. România suferă de lipsă de timp. La fel se întâmpla şi cu restul lumii. Dar spre deosebire de restul lumii, noi nu ne cunoaştem priorităţile: fericirea, familia, educaţia copiilor, zâmbetele.

Nu ştim cum să echilibrăm toate lucrurile din viaţa de zi cu zi, adesea sacrificând familia pentru bani sau alte lucruri pe care le considerăm prioritare. Poate că o să spună mulţi ca merg să lucreze pentru familie. Sunt de acord. Şi ai mei au făcut asta, dar tot şi-au aruncat un ochi să vadă cine-mi sunt prietenii, să vadă cum ma descurc la şcoală, dacă am probleme şi cum mă comport în societate.


Asta e problema în ziua de azi: parinţii de azi au copii la vârsta la care ei sunt copii. Cum să poata avea grijă de un copil în mod responsabil un adolescent imatur, încă "necopt"? Părinţii care n-au apucat să se bucure de adolesenţă şi care n-au greşit, care n-au avut probleme, care au "sărit" etape ale dezvoltării emoţionale vor încerca să trăiască aceste momente prin copiii lor. Şi sunt multe, multe alte situaţii.

De aici e derivată altă problemă: educaţia pică azi predominant în grija şcolii, lucru care nu este normal. Dar despre asta, altădată.

Publicare

Astăzi mi-am citit, în sfârşit, poezia publicată în România.

Oglinga Literară, nr. 119, pag. 39.

Limba noastră-i o comoară

sau:

"Noi vorbeşte bine româneşte"

Noi vorbeste romaneste bine! Si scrim si mai bine!

E foarte amuzant sa stai si sa citesti bloguri ... Razi ... Doamne, cat de mult poti sa razi ... Razi cu lacrimi ... Suntem romani ... Dar asta e doar NATIONALITATEA, pentru ca daca stai sa analizezi cat de corect scriem si vorbim romaneste... intai te inchini si apoi te iei cu mainile de par! Oare cum se poate sa fi facut 8-12 clase, unii si Facultatea, si sa faci atatea greseli de scriere ...

In primul rand ma exaspereaza dezacordurile intre subiect si predicat. Nu mai dau exemplu, ca e prea penibil. Apoi pluralul în "i". E strigator la cer sa vezi ceva de genul "am vorbit cu prieteni mei despre asta "si asta pe un blog destul de citit si de apreciat si in foarte multe  ziare in format online sau tiparite. Conteaza CEEA ce spui, dar oare nu ar trebui sa conteze si CUM spui ceea ce ai de spus? Asta cred ca e cea mai intalnita dintre greselile de scriere.

Pe locul doi in topul celor mai mari greseli as trece scrierea cu cratima a cuvintelor de genul sau/s-au, ia/i-a, la/l-a. Grea gramatica limbii române! Bine ca nu vorbim/scriem in limba maternă (a se citi ironic)!

Alt lucru incorect pe care l-am observat e folosirea relativelor care este, daca ma intelegeti! (asta e umor de Litere:))) Nu sunt absurda, cum ar putea crede unii (da, se scrie cu doi de "i"), dar astazi toata lumea scrie bloguri. Dumnezeule ... o naţiune de scriitori! Toti avem ceva de spus, dar nu conteaza si CUM spunem lucrul ala? Pentru ca nu poate nimeni sa faca greselile alea din graba. Se scuza greselile de tastare de genul cuvintelor scrise legat sau a inlocuirii UNEI litere cu alta din greseala; dar nu greselile care tin de gramatica si ortografie ... Daca trebuie si ai ceva de spus, spune lucrul ala corect.

Si cred ca asta e o regula generala: daca faci ceva, fa lucrul ala cum trebuie. Altfel ce rost mai are? Si aici abandonez corectia, nu vreau sa devin si mai aspra. Cel putin nu cu cei care vorbesc si scriu in limba romana. Dar trec la alta categorie: cei care au cam "uitat" limba romana, cei care au spirit de american/englez. Trec la cei pentru care limba romana nu mai prezinta interes. Wake up, pepole, you are still in Romania, you like it or not! :)) Ups, I did it again! Nu pot să cred! :)) Asa ca am putea vorbi romaneste.

Si nu doar noi ne instrainam de limba romana. Toata tara s-a "englezit". În stanga si in dreapta vezi firme de genul "Dana's beautysalon" sau "Barbershop". Dar ce, nu mai avem saloane de infrumusetare si frizeri? Toate bancile noastre sunt "Bank" Si nu mai facem cumparaturi, mergem acum la shopping. Si cam atat si despre "englezii/americanii" autohtoni, nu mai comentez nici despre cei care cred ca limba romana se demodeaza. E ok sa folosesti si expresii sau cuvinte neologice dar nu in si din prostie ... Trebuie să existe o limită! :))Si va spune asta cineva care a terminat franceza-engleza, dar care nu va saluta cu "Bonjour!" sau "Hello!". Daca de mine nu s-a prins microbul asta, cred ca la cei care sufera de asa ceva, mai este o sansa de vindecare. Sper!

Vreun comentariu? Cineva care nu e de acord cu ceea ce spun?
Si asa ca de final, în spiritul criticilor de pana acum, cu umor de Litere si sarcamul + ironia caracteristica mie va spun: "Have a nice day!" si "Talk to you soon!" C Ya! [si: IA]:))

Serbia in imagini

Back from Serbia!

Long road but the landscape was magnificent! The Danube looked great in the sunlight!
One of the next days I should upload some pictures and my impressions, too.

A Short Trip to Serbia

Tomorrow I'm leaving for Serbia, where we have a school partnership. 

Hope to find some interesting ideas on the way, as I am quite out of inspiration these days.

So, next week I should post some pictures and impressions on this meeting, along with my impressions from their visit here. 

Waiting for spring

I’m gonna fall,

Crushing down on a wall,

Getting really hurt.

I’ll step on a sea shell,

Trying to get well,

While thinking about the truth.

And because I’m shy,

I’ll let myself cry

Only when I’ll be alone.

I’ll clean my face,

Looking for a safe place

Where to settle for good

I’ll take out the rage

And I’ll try to change,

Never think about the past.

I’ll give myself a chance

Not to be so tense

And just enjoy the moment.

I’ll stop opening the door

To the unknown.

I’ll just ignore what’s bad.

After living this long fall,

I will leave my crystal ball

And I’ll wait for spring to come.

Impresii din liceu

Impresiile unui fost elev

            Încă îmi amintesc prima zi de liceu… Păşeam pe porţile liceului cu gândul spre un nou început, puţin încurcată pentru că nu ştiam ce mă aşteaptă acolo, întrebându-mă ce poate fi aşa deosebit la acest loc. Toată lumea îmi spunea ca aceasta este cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi eram curioasă ce anume face ca viaţa în liceu să fie aşa deosebită. Dar aşteptând ceremonia de început de an şcolar nu puteam găsi răspunsuri, puteam doar să îmi imaginez. Ştiam doar că urma să îmi petrec patru ani acolo. Şi aşa s-a şi întâmplat: am petrecut patru ani frumoşi, patru ani de neuitat.

            De la prima zi până la ultima am adunat atât de multe amintiri! Îmi amintesc emoţiile primei zile de boboaca, dorinţa de a-mi cunoaşte noii colegi, nedumerirea şi ezitarea, primele conversaţii timide cu noii colegi… Dar cei patru ani de liceu nu ne-a unit doar in calitate de colegi, am legat prietenii, ne-am ajutat unii pe alţii să ne maturizăm, să ne definim personalitatea. Am învăţat împreună valorile care sunt importante în viaţă, am învăţat să alegem.

            Închid ochii pentru o clipă şi mă întorc în timp: în pauzele pe care le aşteptam ca să putem schimba impresii, în orele de curs care ne captivau datorită domnilor profesori care ne fermecau, în timpul lucrărilor de control şi al tezelor, în perioada examenului de bacalaureat. Acum, după ce am trecut de aceste examene şi altele, amintirea emoţiilor înainte de lucrare mă face să zâmbesc. 

            În ceea ce mă priveşte, timpul a trecut incredibil de repede, iar liceul, tot ceea ce presupune liceul – profesorii, colegii, doamna dirigintă - au transformat eleva neîncrezătoare care nu ştia ce aşteptări să aibă de la acea perioadă a vieţii, în „om mare”. Am lăsat în urmă copilăria, păstrând-o în suflet, liceul aducând în viaţa mea o nouă etapă - adolescenţa.

            În ceea ce priveşte studiul, domnii profesori şi-au pus amprenta asupra mea. Trecerea de la şcoala generală la liceu a însemnat profesori noi, care aveau aşteptări de la noi şi care au ştiut să ne motiveze, să ne impulsioneze să învăţăm.  Deşi se întâmpla să mai facem câte o poznă, doamna dirigintă ne ajuta întotdeauna şi avea grijă să evităm cât mai mult problemele. A fost răbdătoare cu o clasă plină de poznaşi; plină de înţelegere pentru adolescenţi visători.  

            De asemenea, domnii profesori ne-au servit ca modele, ca exemple de viaţă. Prin atitudine si devotament ne-au ajutat şi ne-au orientat paşii. Deşi în timpul liceului nu am conştientizat toate aceste lucruri, privind în urmă pot spune că liceul, atât ca perioadă a vieţii cât şi ca loc a fost o premisă importantă în formarea persoanelor care am devenit astăzi. Nu am decât cuvinte de laudă pentru domnii profesori care ne-au învăţat atâtea… După liceu am înţeles că toate aveau un scop.

            O să îmi amintesc tot timpul de sfârşitul liceului… dur şi frumos în acelaşi timp... Se sfârşea un capitol important din viaţa noastră... Urma un alt capitol cu fiecare din noi pe un drum separat… spre maturitate. Nu mai eram copii, nu mai eram la liceu dar avem amintirile plăcute şi admiraţie pentru cei care ne-au ajutat să ne descoperim pe noi.  

Scris pentru revista scolii anul trecut.

A selfish thought

I'll stop.
I'll stop being bad,
I'll stop making people sad,
I'll stop sinning
And fooling around.

I'd stop...
But why stop being who I am?
Why being the victim of others' scam?
Why being week?
Well... I could use this as a trick!

I am a little selfish
And... yes, I 'm fake
But these are my sins.
So, what if I make mistake after mistake?


This is the first draft, unmodified. Inspired by a short conversation between two of my neighbors.
It was really funny listening to that shallow conversation between two women excusing themselves for their behavior by blaming human nature.

Un gând de octombrie

Este frig, este mohorât.

Nu mai sunt culori vii care să imprime sufletelor noastre stări de spirit plăcute. Vântul rece şi tăios îmi cuibăreşte în suflet nostalgia creată de lipsa zilelor calde. Mă ascund după calorifer, împreună cu secundele rămase şi aştept.

Caut în căldura artificială un înlocuitor al zilelor trecute. Caut un soare ce nu va apărea curând.

Simple love

A long time ago

You were my hope,

You were my guiding light,

Into the night, into this world.

But you became a stranger.

You aren’t you anymore;

You’re changing every moment,

Pending between happiness and sore.

A long time ago

You were my friend,

Sharing everything, though,

At that time, I didn’t understand.

Then it was quiet and simple, just the way it was...

Now... there are complicated riddles

And there’s so much fuss!

A long time ago

I was in love with you

Just the way you were in love with me.

And till I realized that, everything was simple:

You and I were friends and we were glad.

Today, that I know how I really feel,

Gladness almost disappeared,

Pain and worry are filling me up:

Sweet, innocent love from the beginning

Slowly took my hope, switched off the light,

And let me crawling and longing;

I’m bleeding by myself,

Wandering alone into the night.


Question: Too dark? Too sad? Too tragic?

Iertare

Te doare?
Mă doare şi pe mine.
Te minţi?
Dacă asta-ţi face bine...


Te-ascunzi?
Asta e... dacă asta vrei...
Te scuzi?
De ce cauţi iertare în ochii mei?

Alte veşti bune

Astăzi, când am deschis mail-ul, am găsit confirmarea că mi se vor publica poezii şi în România.

Se pare că în sfârşit, după restul lumii vine şi România. Dar aştept mai întâi să le văd publicate. Abia apoi mă voi bucura pe deplin de această reuşită.

Joc de creatie

 (Ludic)


Mă atingi,

mă prinzi uşor de mână,

cu putere mă strângi

şi-ncepi să mă-nvârteşti.

Sari,

alergi,

te plimbi năucitor în jurul meu,

ragi precum un leu,

zâmbeşti

şi chicoteşti

precum un ţânc

plin de energie trezit din somn adânc.

Mă ameţesc schimbările tale:

mă-mbrânceşti,

apoi mă ridici de jos,

mă târăşti

şi mă oboseşti.

Te porţi de parcă aş fi un elastic maleabil.

Nu am abilităţi de balerin.

Încerc să ţin pasul

în jocul acesta incontrolabil.

Mă domini când vii,

mă laşi în melancolie când pleci,

sufăr cu tine

şi după tine.

Jocul asta e unul dur.

Creativitate,

m-ai forţat să trişez,

m-ai lăsat să trişez,

am câştigat umil o bătălie,

dar la final, când pleci…

ai mai câştigat un meci.

Inspiraţia şi lipsa ei

Inspirația... acest cuvânt care implică atât de mult pentru unii dintre noi...

A primit atatea definiții, a fost descrisă în fel şi chip, a fost asociată cu noțiuni... dar nu există o definitie suficient de inspirată pentru a defini complexitatea acestei stări, a acestui fapt incontrolabil.

Pentru mine inspirația este demonul nebun ce deține cheia eliberării mele, dar care mă torturează, parcă voit, ca și cum ar avea voință și ăsta ar fi singurul ei scop. Inspirația e starea aia pe care mi-o doresc nebun atunci când n-o am și care-mi lipsește când nu e lângă mine; în același timp este și starea aia chinuitoare care ma torturează atât de mult încât atunci când e prea mult lângă mine îmi doresc să o pierd, să o las în urmă. Inspirația este iubita mea mereu pe dos și cu care nu pot s-o scot la capăt.

Inspirația îmi dă sentimentul unei relații complicate, a unei iubiri cu multe întorsături.

Între mărăcini

Se întâmplă uneori ca unele din cele mai frumoase flori să răsară între spini şi mărăcini.

Dezolant

Oraş
aspru chinuit,
ocolit de vise,
zilnic te privesc atent
cum te prăfuieşti pe veci.
Eşti uitat, pentru eternitate, în trecut.
Încremenit precum e filmul vechi:
Alb-negru şi mut.
Ah, peisaj dezolant,
eşti aşa...
dezarmant.

Letter to you, dearest

Dearest, open your arms

towards me.

Make me smile in the summer's sun.



(Prima încercare de a scrie haiku, poezie tradiţională japoneză - 17 silabe. 
Nu am respectat forma traditională 5+7+5, pentru că este permisă variaţia numărului de silabe pe rând dacă se respectră numărul total)

A Math poem

A reading story

Complete the poem using the following words: one, two, three, four, five, six, seven, eight , nine, ten, multiplied, in order to make the poem rhyme. Ex: story - glory.

I shall tell you a story

About a day of reading full of glory:

It was late,

Maybe around ...................

When I decided

I should read a book.

Just ................

And I chose “Don Juan”.

At page ...........................

I had no clue

What the author

Was talking about.

When I was reading page ..................

Someone knocked at the door.

And what did I see?

A boy? No, there were .....................

I asked them to come inside

And they .........................

When I looked at them,

They weren’t five anymore, they were .......................

From all of them, half come inside

While the other ............... stayed outside.

And then, I started reading again

I reached page ....................

Then, I read till page ..................

And after that, I couldn’t read any other line.

It’s not something I could fix

the fact that I have ..............

At literature.

It appears reading isn’t for me,

It gives me illusions.

So, I’ll stay at Algebra and Geometry.

Activitate pregătită în cadrul parteneriatului de matematică desfăşurat între şcoala noastră şi Serbia.

Căpşunii mei căţărători

Veşti bune!

Este plăcut să primeşti veşti bune. Dar, din păcate, asta nu se întâmplă atât de des pe cât mi-ar plăcea.

Săptămâna aceasta am primit confirmarea pentru publicarea unei a doua poezii în Statele Unite ale Americii.

E plăcut sentimentul de apreciere, de recunoaştere. Mă bucur de el din plin, pentru că vine pe plan internaţional, în lipsa unei aprecieri în România. Şi asta m-a făcut să-mi pun câteva întrebări legate de calitatea poeziei mele. 

Este greu să scrii o poezie bună în limba maternă ceea ce presupune că poezia scrisă într-o altă limbă va fi scrisă ceva mai greu decât de obicei, că va avea o calitate inferioară poeziei pe care o scriem în propria limbă. Oricât de bine am cunoşte o limbă străină, întotdeauna e greu să depăşeşti complet barierele lingvistice, să cunoşti elementele specifice ale literaturii unei alte regiuni, mai ales în ceea ce priveşte poezia.

Şi mă întreb atunci: să fiu eu oare o excepţie? Să scriu poezii bune în engleză şi poezii proaste, slabe calitativ în română? Ar fi şi asta ceva...Nu mă omor după recunoaşterea pe care aş putea să o obţin în România. E clar că dacă aş putea alege între aprecierea din ţară şi cea din afară, as alege-o pe cea care am atins-o deja.

În ultimul an de zile, ocazional, am participat la concursuri de poezie în România (vreo 4-5), sperând la un feedback pozitiv. Nu s-a întâmplat. Am reuşit să observ totuşi un tipar în desfăşurarea acestor evenimente. Un tipar pe care n-o să-l critic eu. Am analizat poeziile celor care erau publicaţi în antologii, celor care sunt implicaţi în proiecte şi sunt în "sufletul" evenimentelor de genul ăsta. Şi mi-am dat seama că nici nu îmi mai doresc să scriu pentru publicare în România. Aşa că am expediat o poezie la o revistă mare şi destul de selectivă din SUA. Răspunsul a venit repede şi a fost unul pozitiv. M-am bucurat şi nu am putut să nu mă întreb cum de am reuşit acolo, când aici după atâtea încercări nu am reuşit. Ori sunt excepţia, ori americanii ăştia publică orice şi sunt complet lipsiţi de aşteptări (a se citi ironic). Nu cred că este vorba de nicuna din cele două situaţii. Dar nu voi critica.

Mă bucură faptul că poezia mea ajunge să fie aleasă de editori americani şi citită într-o altă ţară. Această a doua publicare (de menţionat 2 reuşite din 2 încercări) este pentru mine o confirmare. O confirmare că persoane cu experienţă şi fără interese au găsit poezia MEA ca fiind interesantă pentru cineva. 

Cred că mă voi mulţumi cu America dacă în România nu se poate!