Poezia si aspectele morale

Ador poezia! Prefer poezia clasica, tradițională, cu elemente de versificație, dar trebuie sa recunosc, in ultima vreme am inceput sa prind gustul poeziei contemporane. (A nu se intelege ca o aprob, doar inteleg scopul ei si motivul pentru care este scrisa. Sper ca o inteleg, altfel sunt complet pe langa subiect! :) )

Si pentru ca am incercat sa inteleg acest tip de poezie pe care imi propun sa nu-l adopt decat rar, incercand sa dau o sansa acestor versuri tinere, am inceput sa citesc mai multi poeti contemporani publicati, cu un oarecare renume, de succes sau apreciati.

Am descoperit insa, un alt aspect pe care nu-l apreciez: vulgaritatea si lipsa de moralitate. Nu am nimic impotriva poeziilor cu tenta romantica sau impotriva poeziilor lirice foarte intense (si eu scriu foarte personal si prefer liricul ). Incerc sa nu fiu prea critica nici cu ortografia si punctuatia. Dar cand vad ca poezia de azi se traduce in vulgaritate, in xenofobie, in cuvinte peioative adresate sexului opus, in cuvinte care nu-si gasesc locul decat in jurnalele intime scrise la manie si ura intensa si ca aceste versuri sunt publicate, promovate si culmea, apreciate, ma intreb incotro se indreapta poezia romaneasca.

Sper ca aceste randuri sa fie o simpla parere gresita a unei persoane in necunoștința de cauza, o simpla privire ingusta si deformata a mea asupra realitatii, dar din pacate, randurile (nu versurile, ci randurile care se vor a fi versuri) citite in ultima vreme sunt cele care imi confirma din nou parerea.

Trebuie sa recunosc, am gasit si cativa autori contemporani care scriu uimitor, dar din pacate nu sunt promovati precum aceia care atrag atentia intr-o maniera mai putin placuta asupra poeziei. Exista, deci, dovezi ca putem scrie versuri fascinante si versuri cu impact fara a scandaliza!

Astept pareri legate de acest subiect.

cât valoreaza efortul intelectual

Desi credeam ca nimic nu ma mai poate surprinde in Romania, inca sunt surprinsa. Si din ce in ce mai tare! Si doar in mod negativ, din pacate.

Imi deschid mailul sa vad ce oferte de lucru am azi, ca nu vreau sa stau  sa ma uit pe pereti in timpul ramas. Mi s-a luat deja de uitat la filme proaste si la reluari. Si am o oferta pe media/comunicatii destul de interesanta. Scriitor/editor de articole. Nu e ceva greu... nu pentru mine, cel putin... Si ma si gandesc: "in sfarsit un lucru pe care l-as face cu placere, sa-mi dau cu parerea" ;) Si ma apuc sa citesc detaliile. Mai, mai sa aplic la job cand vad: 3 Ron articolul de 300 de cuvinte. 3 ron? Cat? Ha!

Asta e tare! De ce nu scriu in dreptul ofertei: voluntariat? Practic asta si e!

300 de cuvinte nu sunt mult, le scrii repede si usor. Nici nu-ti dai seama cand le-ai scris, dar 3 ron? Inca sunt socata!

Sa iti vinzi cuvintele, ideile, parerile pe 3 ron!

Sunt revoltata!

Mai bine le dau pe gratis decat pe 3 lei.

Prefer sa scriu pe blog decat sa scriu pentru o revista/ un site care ofera cu atata generozitate 3 lei!

Asta e bataie de joc la adresa inteligentei! Banul rade in fata inteligentei! Nu m-as cobori atat de jos nici daca as sti ca un prim articol i-ar impresiona cat sa imi ofere un salariu de 1000 de euro pe luna. Si nu pot sa cred ca exista persoane care accepta asa ceva. la oferte similare exista intre 100 si 1500 de aplicatii.

In Romania munca intelectuala nu e apreciata deloc. Profesorii au salarii de nimic, traducatorii si interpretii practica tarife mult sub ceea ce este stipulat(ca sa nu mai vorbim de valoarea reala a muncii lor), scriitorii sunt subapreciati.

Un alt exemplu: traducatorii/interpretii. Prin lege este stipulat pentru aceasta categorie din care fac si eu parte, fara a profesa (din acelasi motiv pentru care nu as face nici munca de scriitor) ca tarifele unui traducator sa inceapa de la 30 ron/pagina(2000 de cuvinte traduse). Dar si traducatorii si interpretii isi vand munca atat de ieftin, pe nimic! Exista traducatori care au tarife de la 5, 9-10 lei/pagina, care isi vand ore din viata pe nimic.

Munca unui traducator e titanica: traducere, dictionare, documentare, verificare, revizie, redactare.

Si ca sa fie treaba treaba statul iti impoziteaza dreptul de autor cu 40% daca nu ma insel. Dar ce, statul a gandit cu mine, a muncit cu mine, imi face vreun fel de favor pentru a ma ajuta? De ce intelienta este exploatata iar prostia incurajata?

Bineinteles ca asta este o intrebare retorica, de prisos, atunci cand vine vorba de Romania!

Ma revolt impotriva exploatarii muncii intelecuale doar pentru ca se poate!  SI sunt revoltata impotriva celor care se coboara atat de jos si se subapreciaza, incurajand aceasta practica!

Mai sunt multe de spus, acesta nu e un subiect epuizat si cu siguranta nici in 100 de ani inteligenta nu va fi apreciata in Romania asa cum trebuie!

E frustrant sa vezi ca nu exista apreciere pentru proprietatea intelectuala. Dar e si mai frustrant faptul ca persoanele care au abilitati creative sau isi castiga existenta in baza abilitatilor intelectuale nu se apreciaza asa cum trebuie.

Ani, azi, acum

Cred că fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei, momente bune şi momente rele. 

Şi mai cred că ar trebui să ne bucurăm de viaţă, doar că uităm prea repede ce înseamnă să trăim cu adevărat. Trecem prin fiecare etapă a vieţii cu gândul la o altă etapă. În copilărie ne dorim să fim adolescenţi sau adulţi. În adolescenţă vrem doar să scăpăm de toate frământările noi, ca adulţi nu ştim cum să fugim de griji, îndatoriri şi obligaţii, la bătrâneţe am vrea să fim copii şi să o luăm de la capăt.  
E în firea umană să vrem ceea ce nu putem avea, atunci când ne dorim.

Observ că nu mai ştim să preţuim lucrurile mărunte care dau savoare vieţii, ne pierdem timpul cu capul în nori, tânjind după diverse, fără a face eforturi să obţinem ceea ce ne pofteşte sufletul.

Mai rău e că renunţăm înainte de a încerca. Ne dăm bătuţi, abandonăm idei chiar fără a încerca să le transformăm în fapte şi realitate.

În ziua de azi există o tendinţă clară şi din ce în ce mai pronunţată spre depresie, autocompătimire, pesimism şi negativism. Iar această tendinţă apare la o vârstă destul de fragedă, din copilărie chiar. Părinţii, prea ocupaţi să fie părinţi, inconştienţi, nepregătiţi, îşi lasă copiii in voia soartei, le oferă prea multă libertate, preocupându-se prea puţin de nevoile, cerinţele, educaţia celor pe care ar trebui să-i pună pe primul plan. Ca în toate domeniile există tendinţa asta spre extreme: ori răsfăţ în excesori cicăleală în exces. Dar clar, exces. 

Se uită în permanenţă că ideea este moderaţia. Nu doar în creşterea unui copil, ci în general. Moderaţie. Excesele nu fac bine. 

România de astăzi nu e una frumoasă. Şi nu mă refer la medicină, finanţe, sistem educaţional, turism sau agricultură. Mă refer la educaţia în familie şi la precuparea pentru cei care ne stau alături. România suferă de lipsă de timp. La fel se întâmpla şi cu restul lumii. Dar spre deosebire de restul lumii, noi nu ne cunoaştem priorităţile: fericirea, familia, educaţia copiilor, zâmbetele.

Nu ştim cum să echilibrăm toate lucrurile din viaţa de zi cu zi, adesea sacrificând familia pentru bani sau alte lucruri pe care le considerăm prioritare. Poate că o să spună mulţi ca merg să lucreze pentru familie. Sunt de acord. Şi ai mei au făcut asta, dar tot şi-au aruncat un ochi să vadă cine-mi sunt prietenii, să vadă cum ma descurc la şcoală, dacă am probleme şi cum mă comport în societate.


Asta e problema în ziua de azi: parinţii de azi au copii la vârsta la care ei sunt copii. Cum să poata avea grijă de un copil în mod responsabil un adolescent imatur, încă "necopt"? Părinţii care n-au apucat să se bucure de adolesenţă şi care n-au greşit, care n-au avut probleme, care au "sărit" etape ale dezvoltării emoţionale vor încerca să trăiască aceste momente prin copiii lor. Şi sunt multe, multe alte situaţii.

De aici e derivată altă problemă: educaţia pică azi predominant în grija şcolii, lucru care nu este normal. Dar despre asta, altădată.

Limba noastră-i o comoară

sau:

"Noi vorbeşte bine româneşte"

Noi vorbeste romaneste bine! Si scrim si mai bine!

E foarte amuzant sa stai si sa citesti bloguri ... Razi ... Doamne, cat de mult poti sa razi ... Razi cu lacrimi ... Suntem romani ... Dar asta e doar NATIONALITATEA, pentru ca daca stai sa analizezi cat de corect scriem si vorbim romaneste... intai te inchini si apoi te iei cu mainile de par! Oare cum se poate sa fi facut 8-12 clase, unii si Facultatea, si sa faci atatea greseli de scriere ...

In primul rand ma exaspereaza dezacordurile intre subiect si predicat. Nu mai dau exemplu, ca e prea penibil. Apoi pluralul în "i". E strigator la cer sa vezi ceva de genul "am vorbit cu prieteni mei despre asta "si asta pe un blog destul de citit si de apreciat si in foarte multe  ziare in format online sau tiparite. Conteaza CEEA ce spui, dar oare nu ar trebui sa conteze si CUM spui ceea ce ai de spus? Asta cred ca e cea mai intalnita dintre greselile de scriere.

Pe locul doi in topul celor mai mari greseli as trece scrierea cu cratima a cuvintelor de genul sau/s-au, ia/i-a, la/l-a. Grea gramatica limbii române! Bine ca nu vorbim/scriem in limba maternă (a se citi ironic)!

Alt lucru incorect pe care l-am observat e folosirea relativelor care este, daca ma intelegeti! (asta e umor de Litere:))) Nu sunt absurda, cum ar putea crede unii (da, se scrie cu doi de "i"), dar astazi toata lumea scrie bloguri. Dumnezeule ... o naţiune de scriitori! Toti avem ceva de spus, dar nu conteaza si CUM spunem lucrul ala? Pentru ca nu poate nimeni sa faca greselile alea din graba. Se scuza greselile de tastare de genul cuvintelor scrise legat sau a inlocuirii UNEI litere cu alta din greseala; dar nu greselile care tin de gramatica si ortografie ... Daca trebuie si ai ceva de spus, spune lucrul ala corect.

Si cred ca asta e o regula generala: daca faci ceva, fa lucrul ala cum trebuie. Altfel ce rost mai are? Si aici abandonez corectia, nu vreau sa devin si mai aspra. Cel putin nu cu cei care vorbesc si scriu in limba romana. Dar trec la alta categorie: cei care au cam "uitat" limba romana, cei care au spirit de american/englez. Trec la cei pentru care limba romana nu mai prezinta interes. Wake up, pepole, you are still in Romania, you like it or not! :)) Ups, I did it again! Nu pot să cred! :)) Asa ca am putea vorbi romaneste.

Si nu doar noi ne instrainam de limba romana. Toata tara s-a "englezit". În stanga si in dreapta vezi firme de genul "Dana's beautysalon" sau "Barbershop". Dar ce, nu mai avem saloane de infrumusetare si frizeri? Toate bancile noastre sunt "Bank" Si nu mai facem cumparaturi, mergem acum la shopping. Si cam atat si despre "englezii/americanii" autohtoni, nu mai comentez nici despre cei care cred ca limba romana se demodeaza. E ok sa folosesti si expresii sau cuvinte neologice dar nu in si din prostie ... Trebuie să existe o limită! :))Si va spune asta cineva care a terminat franceza-engleza, dar care nu va saluta cu "Bonjour!" sau "Hello!". Daca de mine nu s-a prins microbul asta, cred ca la cei care sufera de asa ceva, mai este o sansa de vindecare. Sper!

Vreun comentariu? Cineva care nu e de acord cu ceea ce spun?
Si asa ca de final, în spiritul criticilor de pana acum, cu umor de Litere si sarcamul + ironia caracteristica mie va spun: "Have a nice day!" si "Talk to you soon!" C Ya! [si: IA]:))

Inspiraţia şi lipsa ei

Inspirația... acest cuvânt care implică atât de mult pentru unii dintre noi...

A primit atatea definiții, a fost descrisă în fel şi chip, a fost asociată cu noțiuni... dar nu există o definitie suficient de inspirată pentru a defini complexitatea acestei stări, a acestui fapt incontrolabil.

Pentru mine inspirația este demonul nebun ce deține cheia eliberării mele, dar care mă torturează, parcă voit, ca și cum ar avea voință și ăsta ar fi singurul ei scop. Inspirația e starea aia pe care mi-o doresc nebun atunci când n-o am și care-mi lipsește când nu e lângă mine; în același timp este și starea aia chinuitoare care ma torturează atât de mult încât atunci când e prea mult lângă mine îmi doresc să o pierd, să o las în urmă. Inspirația este iubita mea mereu pe dos și cu care nu pot s-o scot la capăt.

Inspirația îmi dă sentimentul unei relații complicate, a unei iubiri cu multe întorsături.

Veşti bune!

Este plăcut să primeşti veşti bune. Dar, din păcate, asta nu se întâmplă atât de des pe cât mi-ar plăcea.

Săptămâna aceasta am primit confirmarea pentru publicarea unei a doua poezii în Statele Unite ale Americii.

E plăcut sentimentul de apreciere, de recunoaştere. Mă bucur de el din plin, pentru că vine pe plan internaţional, în lipsa unei aprecieri în România. Şi asta m-a făcut să-mi pun câteva întrebări legate de calitatea poeziei mele. 

Este greu să scrii o poezie bună în limba maternă ceea ce presupune că poezia scrisă într-o altă limbă va fi scrisă ceva mai greu decât de obicei, că va avea o calitate inferioară poeziei pe care o scriem în propria limbă. Oricât de bine am cunoşte o limbă străină, întotdeauna e greu să depăşeşti complet barierele lingvistice, să cunoşti elementele specifice ale literaturii unei alte regiuni, mai ales în ceea ce priveşte poezia.

Şi mă întreb atunci: să fiu eu oare o excepţie? Să scriu poezii bune în engleză şi poezii proaste, slabe calitativ în română? Ar fi şi asta ceva...Nu mă omor după recunoaşterea pe care aş putea să o obţin în România. E clar că dacă aş putea alege între aprecierea din ţară şi cea din afară, as alege-o pe cea care am atins-o deja.

În ultimul an de zile, ocazional, am participat la concursuri de poezie în România (vreo 4-5), sperând la un feedback pozitiv. Nu s-a întâmplat. Am reuşit să observ totuşi un tipar în desfăşurarea acestor evenimente. Un tipar pe care n-o să-l critic eu. Am analizat poeziile celor care erau publicaţi în antologii, celor care sunt implicaţi în proiecte şi sunt în "sufletul" evenimentelor de genul ăsta. Şi mi-am dat seama că nici nu îmi mai doresc să scriu pentru publicare în România. Aşa că am expediat o poezie la o revistă mare şi destul de selectivă din SUA. Răspunsul a venit repede şi a fost unul pozitiv. M-am bucurat şi nu am putut să nu mă întreb cum de am reuşit acolo, când aici după atâtea încercări nu am reuşit. Ori sunt excepţia, ori americanii ăştia publică orice şi sunt complet lipsiţi de aşteptări (a se citi ironic). Nu cred că este vorba de nicuna din cele două situaţii. Dar nu voi critica.

Mă bucură faptul că poezia mea ajunge să fie aleasă de editori americani şi citită într-o altă ţară. Această a doua publicare (de menţionat 2 reuşite din 2 încercări) este pentru mine o confirmare. O confirmare că persoane cu experienţă şi fără interese au găsit poezia MEA ca fiind interesantă pentru cineva. 

Cred că mă voi mulţumi cu America dacă în România nu se poate!