În vacanța asta am citit, în sfârșit, "Îngeri și demoni", roman scris de Dan Brown. M-a fascinat complet stilul acela alert și acțiunea continuă. Am adorat personajele, am călătorit alături de ele și am simțit suspansul, starea lor de spirit, grija, furia sau presiunea lipsei de timp. Și în același ritm alert am citit și eu cartea (am citit-o în 2 zile).
Trebuie să menționez că mai întâi văzusem filmul și îmi plăcuse. Eram curioasă cât de bună avea să fie cartea și mă întrebam care erau diferențele între carte și film (de fiecare dată sunt destule scene bune care se pierd din carte). Cu toate că există diferențe mari între carte și film (mai ales spre sfârșitul cărții) ambele mi-au plăcut. Cartea rămâne însă preferata mea.
De obicei, când trec de trei sferturi din carte, simt nevoia sa aflu sfârșitul cărții. S-a întâmplat la fel și de data asta, dar acum am preferat să nu-mi stric surpriza, mai ales că existau multe diferențe față de film. Și cu toate că acțiunea îmi era cunoscută, citeam ca și cum nu aveam nicio idee în legătură cu acțiunea. (P.S. Am văzut filmul de cel puțin 5 ori).
Nu înțeleg de ce există persoane care critică acest autor și opera sa. Mie mi-a plăcut enorm. mi s-a părut o lectură captivantă, plăcută, care trezește interesul cititorului, având o proprietate aproape vrăjitorească de a te transporta pe străzile Italiei, în locurile cele mai ascunse ale Vaticanului, în interiorul acelor frumoase biserici. Și trebuie să recunosc, m-a făcut să-mi doresc și mai mult să vizitez Italia.
Cu toate că este o carte controversată, propune o situație ficțională, așa cum fac alte milioane de cărți, apelând la fapte și locații non-ficționale. Nimic neobișnuit. Trebuie să spun că mi-a plăcut și m-a făcut să-mi schimb puțin lista de lecturi pe anul acesta.
No comments:
Post a Comment